crugnul  /crù-/  cru|gnul  [CO]

  1. s.m. clap grante lui dûr come i crugnui dal flum (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    1. (fig.) robe dure o induride[la gjachete] je deventade un crugnul tal soreli (Dino Virgili, La gjachete su la glove)
  2. s.m. tace di veri piçule, par licôrsi beif mieç crugnul di sghirla e i voi a slofegn (Antonio Roja, cit. in Carlo Tolazzi, Aggiunte al Nuovo Pirona)
    Sin. bussul
  3. s.m. bote, colp fuart"[…] No zove nancje vuardâsi: îr mi à petât un crugnul pe spale, che mi dûl ancjimò. Ah! ce vulintîr che i sarès saltade tai voi!" (Ercole Carletti, Mariute)
    Sin. carobule , ceregne , ceve , cevole , copete , crufule , cuaie , fotecje , legnade , poc1 , pocade , raclade , slepe , slocje , sove , stringhe , vene2 , vuadule , vueche , croc , crup1 , pache , ton1 , sgnesule , tonade , croste , bisate , vuadolade , vuaìne , briscule , cudumar , batude , colp , sissule , slep , trusse , vuaiade , ruf , sgaruf , faliscje , sope , sorbet , bote1 , fritule
    1. segn o sglonfidugn lassât di un colpil siôr, cul veladon slambrât, al torne fûr cuntun crugnul par bande sul çarneli che al mi pareve un bo (Emilio Nardini, La Signorine Mie)
      Sin. bolze , cluc2 , curumbere , curumbule , macadure , macolade , macjadure , macoladure , macule , gnoc , ceregne , grumbule , gnucul , gnucule , ciespe , brugnul , brombul , ceve , bote1 , crugnule , cevole , crup1 , clup