poc1 /-ò-/ poc [AF]
-
s.m.
azion e efiet dal pocâ, dal sburtâ:
passant dongje di lui, i ai dât un poc sore pinsîr, in anime mê, a pene trussât cul comedon (Giovanni Gortani, Sot consei di vuere);
ai pegris e indolents / ur mignestrave pocs e sflanconadis (Pieri Çorut, Une gnove citât in Friûl - La procission)
Sin. sburt , sburtade , colp , pocade , bote1- (fig.) impuls ancje imateriâl: un poc ae incressite dal ûs sociâl de lenghe lu dan dal sigûr lis aplicazions in cjamp informatic (Donato Toffoli, Relazion dal Grup di lavôr "Planificazion linguistiche")
- e je caritât tant a judâ cui che al vûl fâ robe, come a dâi un poc a cui che al vûl lâ in malore