pocade
/-à-/
po|ca|de
[CO]
-
s.f.
azion e risultât di tocjâ cun fuarce, ancje rivant a movi:
intune di chês barachis nus àn parâts dentri come un trop di besteam a sburts, a pidadis, a pocadis cul manaçon dai fusîi (Pieri Menis, Il «miracul» di un ûf);
cun trê pocadis la puarte e colà indentri, diszontade tes cumissuris (Domeni Zannier, La crete che no vai)
Cfr. sburt
, sburtade
, sburton
, colp
, bote
, pache
-
(fig.)
azion di dâ impuls, ancje a nivel organizatîf, psicologjic, morâl e v.i.:
al sarès pluitost di domandâsi cemût mai che noaltris no sedin bogns di valorizâ i nestris prodots, cence une pocade foreste (Serena Fogolini, La tradizion che no tire i scarpets)