legnade  /-gnà-/  le|gna|de  [CO]

  1. s.f. colp dât o cjapât cuntun toc di lenal scomence a menâ botis cuntun len, e a mi mi da une tâl legnade pal cjâf che no sai plui nuie di me (Alan Brusini, Un dai pôcs)
    Sin. bastonade
  2. s.f. (estens.) bote in gjenerâl"Ve, i liberadôrs! [...] A 'nt fasin di ogni colôr, e nô o scugnìn gloti. No passe sere che no si sepi di cualchi barufone. E a son legnadis di chilo, saial?" (Gianni Gregoricchio, Lilie); in chê zornade al à tirât sù un tâl frac di legnadis che i à bastât in vite a capî che, cu lis maris, cui predis e massime cui muinis, no bisugne mai metisi (AAVV, Sul florî)
    Sin. bote1 , pache , sgnesule , colp
  3. s.f. (fig.) critiche o frase agressive o ofensivecul stîl tipic di Nazzi che nol sparagne legnadis a di nissun (Laurin Zuan Nardin, La scuele di Marchet)
    1. azion o fat o episodi che a fasin dam, che a fasin mâlvuê la politiche e je cussì, in dut e par dut: cui che al baie e che al muart al è rispietât e contentât, e a cui che al leche e che al mene la code, legnadis pe cope e pidadis tal cûl (Josef Marchet, Legnadis e pidadis)