ufiel  /-èl/  u|fiel  [CO, TS]

  1. s.m. gastr. râf bulîte si contentin di polente e ufiei (Pieri Çorut, La sagre di Bolzan); trê centesims di dose e doi di ufiei (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    1. (ancje fig.) in metaforis e paragons par dî di cdn. grues o grassiet bieli vacjis grassis come ufiei (Dolfo Zorzut, El Signôr al cjastie i avârs e al premie chei di bon cûr)
  2. s.m. che, cui che al è une vore pôc inteligjent, ancje tant che titul di ofeseDivuardi se lis malandretis divisions di partît [...] a vessin di mandâ in malore i risultâts di cheste vitorie. O saressin i plui grancj ufiei, i plui stupits cjastrons che a vivin sot la lune (Josef Marchet, Ancje cheste e je fate)
    Sin. aloc , baban , balote , basoâl , barbezuan , batecul , batocj , biadin , biât , catùs , cocâl , coion , corli , cudumar , cretin , dordel , gnoc , gnogno , gnognul , gnotul , imbambinît , imbecîl , lodul , mamo , marlup , mauc , martuf , marzoc , mierli , mincjon , mone , monighe , pantalon , pote , râf , salam , semplon , socol , storcli , çus , totolò , trus , bacalà , sturnel , dordul , teto , tarlup , insemenît , incoionît , tambûr , idiote , pigne1 , sdarnali , stombli , stupin , stupinot , talpon , pistum
Proverbis:
  • cui ufiei si lustrisi i budiei
  • poleçs e fertaie miôr che no ufiei