ufiel
/-èl/
u|fiel
[CO, TS]
-
s.m.
gastr.
râf bulît:
e si contentin di polente e ufiei (Pieri Çorut, La sagre di Bolzan);
trê centesims di dose e doi di ufiei (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
-
(ancje fig.)
in metaforis e paragons par dî di cdn. grues o gras:
siet bieli vacjis grassis come ufiei (Dolfo Zorzut, El Signôr al cjastie i avârs e al premie chei di bon cûr)
-
s.m.
che, cui che al è une vore pôc inteligjent, ancje tant che titul di ofese:
Divuardi se lis malandretis divisions di partît [...] a vessin di mandâ in malore i risultâts di cheste vitorie. O saressin i plui grancj ufiei, i plui stupits cjastrons che a vivin sot la lune (Josef Marchet, Ancje cheste e je fate)
Sin. aloc
, baban
, balote
, basoâl
, barbezuan
, batecul
, batocj
, biadin
, biât
, catùs
, cocâl
, coion
, corli
, cudumar
, cretin
, dordel
, gnoc
, gnogno
, gnognul
, gnotul
, imbambinît
, imbecîl
, lodul
, mamo
, marlup
, mauc
, martuf
, marzoc
, mierli
, mincjon
, mone
, monighe
, pantalon
, pote
, râf
, salam
, semplon
, socol
, storcli
, çus
, totolò
, trus
, bacalà
, sturnel
, dordul
, teto
, tarlup
, insemenît
, incoionît
, tambûr
, idiote
, pigne1
, sdarnali
, stombli
, stupin
, stupinot
, talpon
, pistum
Proverbis:
- cui ufiei si lustrisi i budiei
- poleçs e fertaie miôr che no ufiei