insemenît  in|se|me|nît  [AF]

  1. p.pass., adi. viôt insemenî , viôt insemenîsi
    Var. inseminît , insiminît
  2. adi., s.m. che, cui nol rive a capî, che al resone pôc o mâl, che al fâs robis stupidis e v.i., ancje tant che ofese gjeneriche"A mi à fat il cuarantevot: a mi à dit stupide, insemenide […]" (Anute Fabris, A passe la scalmane); e tu sù po moviti cun chel catan di motorin. Ma sêstu insemenît? (Alessandro Di Pauli, Une catabasi)
    Sin. basoâl , stupit , imbambinît , stupidel , instupidît , sturnît , incocalît , incoionît , imbarlumît , incretinît