sturnît  stur|nît  [AF]

  1. p.pass., adi. viôt sturnî , viôt sturnîsi
  2. adi., s.m. [BF] che, cui che nol sint ben i suns
    Cfr. sort1 , sturbît
  3. adi., s.m. che, cui che nol è ben tai sintiments, che al à confusion di percezion o di pinsîrcuant che Matie al tornà in se, al jere leât mans e pîts, distirât da pît des scjalis. Al sintive il cjâf sturnît e un filistrin che i taiave i pols (Pieri Menis, Sul agâr); "Nene, Nenute, stâstu ben… stâstu propit ben?" "Sì Virgilio, o soi nome un pôc sturnide il cjâf par chel imbast che mi à durât tant timp, ma mi passarà." (Pieri Somede dai Marcs, Resurezion a Pontinie)
    Sin. confusionât , instupidît , imbarlumît , imbarlumât , intrunît
    1. ancje tant che ofese, cui che al è pôc inteligjent o pôc atent«Ma no viodistu che [la copasse] e ‘nd à lis riis su la schene, totolò di un dordel!» «E tu no viodistu che e ‘nd à li çatis cence dêts, sturnît di un cocâl!» (Profîl Facebook San Lucic_San Lucicco, Copasse)
      Sin. imbambinît , confusionât , imbasoalît , incretinît , instupidît , incoionît , insemenît , inçussît , basoâl , biât , cjadoc , cocâl , çus , dordel , dordul , starlocj , svampît , imbarlumît , imbarlumât , incocalît