Dizionari de Lenghe Furlane

sturnî  stur|nî  [AF]

1. v.tr. (ancje fig., ancje iperb.) fâ deventâ sort o scuasi sort:  se no fos esistude la musiche… ce brut mont che al sarès stât… E cumò magari tu riscjis di bandonâlu, chel mont, di cuant che ti à sturnît chel maladet motopic… (Checo Tam, In musica est vita); dut un businament di int e di machinis che a lu sturnivin e che i fasevin provâ une grant voie des sôs monts (Pieri Somede dai Marcs, O sielç lis stelis); al partive sbarât de bande di Tresesin, fasint cu la sô Gilera un fracàs di sturnî (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
   Var. sturbî
2. v.tr. (ancje ass., ancje fig.) sbassâ lis capacitâts inteletivis:  al meretave meti alc sot i dincj par che il vin nol sturnìs (Meni Ucel, I colaçs); i galopins di Rome a son lâts ator sdrondenant dute la retoriche feraze che nus à sturnîts par vincj agn a lunc e i gjornâi ur àn fat revoc (Josef Marchet, Si tornial a cjariâ la suste?)
   Sin. centenâ , confondi , confusionâ , çonderâ , gjavâ i sintiments , incentenâ , inçussî , stramurtî , incervelî , imbambinî , instupidî , sconfondi , incocalî , incretinî , imbarlumî , imbacuchî , incoionî , incjocâ , insemenî

Polirematichis e espressions idiomatichis

• sturnî il cerviel loc.v.
• sturnî lis orelis loc.v.