biadot  /-òt/  bi|a|dot  [BF]

  1. adi., s.m. che, cui che al è cence inteligjence, in câs ancje par ritart mentâlun biadot cence tristerie, cu la muse dongje la anime e puar par mancjance di çarneli (Maria Forte, I puars di mê mari)
    Sin. aloc , baban , babeo , bacalà , barbezuan , basoâl , batecul , biât , bidin , brocul , carnevâl , catùs , cocâl , corli , cretin , cudumar , cughin , çondar , çus , dordel , dordul , gnoc , gnogno , gnotul , imbecîl , lodul , lofio , macaron , marzoc , mauc , melon , mierli , mone , pagnoc , palandran , pataton , pistum , pote , râf , sacodâl , salam , starlocj , stupidut , stupit , totolò , trus , biadel
    Cfr. biât
  2. adi., s.m. che, cui che par une cualchi reson al fâs dûlVigji de Blancje al à vût la femine malade dut l'Unvier… Chel biadot al à tirât mâl la bruscjete de vite… (Maria Forte, La tiere di Lansing)
    Sin. biadaç , puaret , puarin , biadin