petâ  pe|tâ  [AF]

  1. v.tr. cun sens une vore larc, fâ une azion che e compuarte un impuls, un efiet, un impat, une esplosion, une emission o sim.Min al petà un salt jù dal jet e jù di corse pes scjalis (Alviero Negro, Lis âfs di Min); di frut, a pît, cuant che al rivave alì, al petave simpri une scorsete par rivâ svelt là di là (Maria Forte, La tiere di Lansing); ca un pôc un scorpion / mi à petât un becon (Pieri Çorut, Raspadicis pal Strolic furlan del an 1859); al petà un berli, e al colà jù devant daûr (Luigi Gortani, Il matescul di Cjabie); si divertivin a petâ une ridade cui amîs (Zuan Lurinçon, La Madalene)
    Cfr. , molâ , sgnacâ , scussâ ,
  2. v.intr. (ancje fig.) lâ a finî, soredut cun ciertis consecuencisun aiar trement che al jentrave par une lastre rote e che mi petave juste intune orele (Pieri Somede dai Marcs, A Aquilee); il soreli si sbassave daûr lis polessis altis là vie e al petave ca a stris su lis viis de jarbe seade (Dino Virgili, La massarie); a bevin masse e il vin ur pete tal cjâf e ur fâs straviodi (Alviero Negro, La cjase)
    Sin. , bati , pocâ , çocâ , , finî
    1. [BF] vê une tindinceun neri che al petave a surisin (Maria Forte, Cjase di Dalban)
      Sin. tirâ , trai , butâ
  3. v.intr. dâ pachis«Alore tu sarâs tu a cjapâlis.» «Mê mari no mi pete mai […]» (Carlo Sgorlon, Il dolfin); cuant che lu coionavin o lu tiravin a ciment, ur coreve daûr e ur petave di lassâju frêts (Antoni Beline, Pre Pitin)
    Sin. , dâ jù , legnâ , pestâ , pacâ
  4. v.intr. someâ just, bon, convenient, comut e v.i.a scrivin ancjemò in mil varietâts di furlan e in antantis grafiis diferentis, come che ur pete (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche)
    Sin. pocâ , comodâ , , smecâ
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • a chel de barete nissun no je pete
  • cuant che la joibe il soreli al va tal sac, no ven domenie che nol peti un vuac
  • il mont al è fat a scarpete: se al po te pete