caratar
/-rà-/
ca|ra|tar
[FO]
-
s.m.
segn grafic, letare o simbul:
e studiave i puescj di visitâ suntune guide penze di pagjinis e fisse di caratars picinins (Domeni Zannier, La crete che no vai)
Sin. grafie
, letare
, scriture
, segn
-
spec. tal pl., grafie:
dissens ben fats e relazions scritis cu la pene e il penin cun caratars tarondins che al è un plasê cjalâju (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj)
Sin. grafie
, letare
, scriture
-
[CO, TS]
tipogr.
blocut mobil di materiâl dûr cun di une bande la forme di une letare, di meti dongje di altris par stampâ tescj:
intant che a jerin daûr a mateâ cui caratars di stampe, si jere tirât daprûf chel zovin (Gianni Gregoricchio, Barbe Masaniello);
tal 1480 a Cividât o vin vude la prime tipografie a caratars mobii (Bepi Agostinis, Storie de art in Friûl)
-
stîl di rapresentazion des letaris:
o cjati ancje un biel libri vecjo, dut scrit a caratars gotics (Checo Tam, La maree nere)
-
s.m.
cualitât distintive:
valorizâ la origjinalitât e i caratars che a rindin uniche la nestre tiere (Comitât 482, Pai dirits linguistics in Friûl - Vignesie Julie 2008-2013)
Sin. cualitât
, marche
, particolaritât
, peculiaritât
, proprietât
-
nature:
un lengaç dolç che al manten ancjemò vîf il caratar dal antîc fevelâ di Rome (Achil Telin, La Patrie Ladine, I, 2);
la diference di opinions e jere dome di caratar tecnic (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr)
Sin. cualitât
, gjenar
, marche
, nature
, ordin
, nivel
, fate
, sorte
-
s.m.
complès des cualitâts e des disposizions che a segnin la personalitât:
il so caratar al jere chel di un frut, e nol rivave a scuindi tal fonts chel riviel antîc, chê pôre, che a jerin vite par lui (Nadia Pauluzzo, Il bintar);
un caratar dificil, ruspi, prepotent. Nissun nol podeve dîi o insegnâi nuie, che jê e saveve simpri dut (Pieri Menis, Destins)
Sin. personalitât
, tempare
, temperament
, naturâl
-
fuarce interiôr:
nol veve caratar par rivâ a tignî saldis famee e tiere, cemût che a vevin fat i siei vons (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
Sin. gnerf
, snait
, morbin
-
s.m.
funzion o situazion particolâr te societât:
e son robis che in se no àn nuie di mâl, ma cul so carâtar di predi nol pâr bon a fâlis (Giulio Andrea Pirona, Nuovo vocabolario friulano)
-
s.m.
[TS]
biol.
particolaritât di forme, colôr, struture, composizion chimiche, funzion e v.i. tipiche di une categorie di organisims:
la celule mari e cjape in pôc timp i caratars tipics dal patrimoni gjenetic sintetizât in laboratori (Lorenzo Marcolini, Recension di La scienza non ha bisogno di Dio)