imbote  /-ò-/  im|bo|te  [CO]

  1. av. tal prin moment, cence che al passi timp o passant une vore pôc di timp di cumò o di un moment che si cjape di riferimentbaste che vebi dote / sei biele o brute, lui la spose imbote (Pieri Çorut, Cuatri cjacaris sul matrimoni); [i vescui] e dovaressin sei, se no imbote furlans, almanco fin dal presint ben imbombâts de lenghe e dal spirt dal nestri popul (Achil Telin, La Patrie Ladine, I, 2)
    Sin. a la biele prime , besclet , biel sclet , cumò , cumò cumò , dal imediât , dal moment , dibot1 , dibote , di fic , di fichet , di ficon , di presse , di prin intro , diret , diretîf , di strade , dit e fat , di tire , intun sclop , prest , sclet , svelt , tic e tac , daurman
    Var. subit
  2. av. in pôc timp, dentri di pôc timp tal futûr"Isal [il paron]?" "Al è tal ort. Lu clami imbote. / Ma che nol stedi achì, che al jentri intant" (Enrico Fruch, La governant)
    Sin. dal imediât , dal moment , daurman , a colp , intun lamp , subit , subite
  3. av. in prossimitât imediade ancje intal spazi o intun ordin logjicsul Tiliment ancjemò un pôc plui insù a scomencin lis culinis, e po imbote lis monts (Agnul di Spere, Cjalant la rive)
    Sin. a pene , juste , subit , subite