rût1  rût  [AF]

  1. adi. che al è caraterizât di autenticitât e purece, che nol à altris elements o contaminazionsGuri al cjale il mûr vieri de cjase domenicâl, sul cuel: clap rût, vergjin, cun pocje malte (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); abits di rude sede (Zaneto, Gnocis furlanis)
    Sin. pûr2 , autentic , vêr , patoc , sclet , rampit
    Var. arût
    1. cence nuie altri dongjepolente rude e tocai (Stiefin Morat, Donald dal Tiliment)
      Sin. sôl , bessôl
      Cfr. discolç
  2. adi. tant che rinfuarcitîf, par dî che alc o cdn. al è propit intune cierte manieredopo che soi restât cence pari e cence mari te rude miserie lui sôl mi à judât (Pieri Somede dai Marcs, Vilie di Nadâl (teatri)); une reson che e jere, tra lis tantis, di rude nature politiche (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche); e je une robe che no sai spiegâ: un rût misteri! (AAVV, Sul florî)
    Sin. autentic , biel e bon , crei , naturâl , patoc , perfet , piturât , rampit , sclet , spacât , spudât , vêr