cucuruce
/-rù-/
cu|cu|ru|ce
[CO]
-
s.f.
part alte di un rilêf, spec. di une culine:
la cjasute di Vigji e jere […] suntune cucuruce dongje la glesie (Riedo Pup, Vigji Brusin)
Sin. çuc
, pruc
, cuc3
, cuche1
Cfr. cime
, spice
, spiç
, ponte
, piche
, insom
-
s.f.
part alte dal cjâf
Sin. grinte
, cuc3
, çurie
, sium3
, chirie
-
cjâf in gjenerâl, ancje tant che cerviel, sintiment, pinsîr, resonament e v.i.:
cjale dulà che vadin i umign cu la cucuruce (Vincenzo Luccardi, Florean dal Palaç, III, 36);
Milinda si 'nd à intaiât di alc che al doveva passâgji pa cucurussa, ma à savût tasê (Celso Macôr, Lilì Marlene)
Sin. piruce
, cjast
, cit1
, cite
, melonarie
, luminarie
, cassele
, cavoce
, çucje
, coce
, gnuche