bordâ2
bor|dâ
[CO]
-
v.intr.
vê e pandi une vore di rabie, di fastidi:
al à bordât parcè che lu àn lassât fûr de puarte ancje cheste volte (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona);
chistu Papa, si comi che i Fursitins i bordava, al mandà cuchì un siart Turisini che al era vescu di Bilum (Fortunato De Santa, Un lari piât in trapala)
Sin. cjicâ
, vogâ
, protestâ
, bruntulâ
, sborfâ3
, brosegnâ
, murmugnâ
, smurmugnâ
, renzi
, sbrundâ
, smurmuiâ
, tamburâ
, murmuiâ
, tulugnâ
, barbotâ
, sbruntulâ
-
v.intr.
fâ un sun come di cdn. che al bruntule:
tra il svuelâ des pavees / e il bordâ di un moscjon (Arduino Burello, Doman je Pasche)
Sin. bruî
, brondâ
, businâ
, bruntulâ