bordâ2  bor|dâ  [CO]

  1. v.intr. vê e pandi une vore di rabie, di fastidial à bordât parcè che lu àn lassât fûr de puarte ancje cheste volte (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona); chistu Papa, si comi che i Fursitins i bordava, al mandà cuchì un siart Turisini che al era vescu di Bilum (Fortunato De Santa, Un lari piât in trapala)
    Sin. cjicâ , vogâ , protestâ , bruntulâ , sborfâ3 , brosegnâ , murmugnâ , smurmugnâ , renzi , sbrundâ , smurmuiâ , tamburâ , murmuiâ , tulugnâ , barbotâ , sbruntulâ
  2. v.intr. fâ un sun come di cdn. che al bruntuletra il svuelâ des pavees / e il bordâ di un moscjon (Arduino Burello, Doman je Pasche)
    Sin. bruî , brondâ , businâ , bruntulâ