bruî
bru|î
[CO]
-
v.intr.
fâ un sunsûr ripetût o continuât, plui o mancul grâf:
al bruive e po al bateve oris un orloi, di cualchi bande (Maria Forte, La tiere di Lansing);
a si cjamina suntun fîl di nuia, / tun cercli / come bruî di âfs a sotet (Novella Cantarutti, Aci neri)
Sin. brondâ
, bruntulâ
, businâ