ruviers
/-èrs/
ru|viers
[CO]
-
adi.
che al è de bande contrarie rispiet a chê normâl, chê juste, chê difûr, chê devant e v.i.:
poiâlu [il cjalcon] parsore [de cjalconarie] de bande ruviarse (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1867)
Sin. ledrôs
Var. riviers
, roviers
-
s.m.
bande contrarie rispiet a chê normâl, chê juste, chê difûr, chê devant e v.i.
-
s.m.
(fig.)
part platade, part che pal solit no si viôt, che no si pense, che no si cjape in considerazion
-
adi.
contrari rispiet a un tiermin di confront:
dut ruviers da chel che jo dîs / soi sicûr che lui mi fâs (Anonim, Ce fortune ad un poltron)
-
s.m.
ce che al è il contrari di alc:
"Al podeve jessi dut e il ruviers di dut" (Sergio Cecotti, Il President)
-
adi.
che al è negatîf, che al fâs cuintri:
[Zuan Nazzi] di simpri ruviers cuintri dal OLF e de grafie uficiâl (Sandri Carrozzo, La elaborazion resinte di imprescj lessicografics furlans)
Sin. aviers
, contrari
, negatîf
, nemì
, ostîl
, ledrôs
-
adi., s.m.
che, cui che al è dificil di tratâ, che nol è zentîl ni degnevul:
un contadin ruviers vivût tal Friûl dal prin Cinccent (Luigino Peressini, Carli Pup, Vitis di un vilan salvadi)
Sin. salvadi
, ledrôs
, cjaviestri
, ruspiôs
, rusgnac
, impussibil
, scontrôs
-
di umôr, no legri, no seren, no calm, caraterizât di rabie, fastidi e sim.
Sin. stuart
, inmusonît
, inrabiât
, malmontât
, rabiôs
, stiçât
, sustât
, urtât
, gnervôs
, ledrôs
-
adi., s.m.
[TS]
artes.
te gucje, pont contrari al dret
Sin. ledrôs
Proverbis:
- bust a ruviers e manie drete al è l'inzen da la pulzete
- ogni dret il so ruviers