prudelâ
pru|de|lâ
[AF]
-
v.tr.
zontâ un cjaval o un nemâl in plui par judâ a tirâ un cjar o une caroce
Var. predelâ
, prodolâ
-
judâ un veicul a lâ indevant:
o vin scugnût spietâ che e passi une pline di bûs che a tornavin plancut ae fatorie. E lôr nus àn prudelade la veture su la strade (Alan Brusini, Come tai romançs)
-
(fig.)
stâ dongje
-
v.tr.
(fig.)
cirî di permeti a alc o a cdn. di vê sucès o di rivâ a obietîfs o a cundizions buinis:
prudelâ une societât plui juste, solidarie e inclusive (Serena Fogolini, Confront de ACLiF sul avignî dal furlan intai programs de RAI);
su di une lapide o ai let cheste scrite: "Il Paradîs al è te ombrene des spadis. E alore par cui che al prudele la pâs e il disarmo no i reste altri che l'Infiar" (Tarcisio Venuti, Robis cul cotul)
Sin. assisti
, judâ
, favorî
, parâ
, tignî man
, tignî sù
, zovâ
, poiâ
, sostignî
, promovi
, puartâ indevant
Cfr. protezi
, difindi
, tutelâ