mucul  /mù-/  mu|cul  [CO]

  1. adi. mancul lunc dal normâl e gruese veve manonis che a parevin sglonfis e i dêts curts e mucui (Pieri Menis, La maghe no fale)
    1. adi., s.m. che, cui che al è bas e grues o ancje piçul in gjenerâlma confrontâmi me, / cjâr me Çorut, cun te, / l’è una profanazion, / l’è pura adulazion / di meti a paragon / la moscja cul leon, / il mucul cul zigant, / il farc cul elefant (Carlo Favetti, A Pieri Çorut)
  2. s.m. toc curt, vanzât di alc che al jere plui lunc, tant che un lapis, un spagnolet e v.i.al veve une sdrume di mucui di ducj i colôrs (Dino Mulloni, Ricuarts di scuele)
    1. toc di cuarp che al vanze dopo di une amputazionpar vie di une stecheade cjapade ancjemò di frut i vevin taiât un pît, alore sô sûr Mariute i vuluçave el mucul tun strât di peçotes, a meteve parsore un pôcs di cjalçuts e tal ultin la çavate fate a taront (Ivano Urli, Pre Gjenio)
    2. cui che al à vût une amputazion o che al è nassût cence un braç o une gjambe dal dut formâts
  3. s.m. [CO, TS] agr. part centrâl de panole, li che a son tacâts i grignei
    Var. cornul , scjanossûl , brundul2 , cjanon , cjanôl , sbronzul , corubul , maçocul , cjuncul , cjuncui , mustul , scjatùs , mucel , scatùs , botul1 , mussul3 , curundul , sclausson , cjoncul , curubule , strassul , civon , curubul , panoglot , cjoncui , panoglon , cimocul , panoglat , comul , scuful , bronzul , çuncul , çuncui , curnul , concul , çoncul , mugnule , corondul , sbrundul , scarondul , cjincui , cjincul , cjanusson , sustul , scurundul , scorondul , scjanissûl , sbrunzule , carobul , cjanoli , cjon , çuncule , cion , cigon2 , panoglaç , çuncjon , scubul , strassoli , cincui , panoc , panaglot , strusson , scorombul , cuful , mussûl , strassûl , scôl2 , scurubul , clupar , çunculi , scloson , scurubùs , scjatoc , scusup , panoglet , mocul , scussul , cjaniçol
  4. s.m. viôt mocul dêtmit, a tegni ben jo el mucul da cjandele (Dolfo Zorzut, I madins di Nadâl)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl