curubul  /-rù-/  cu|ru|bul  [CO]

  1. s.m. part centrâl de panole, li che a son tacâts i grignei di blavesù curubui, sù stielis, sù fassinis! / Sclopete legre, o biele fugarade! / E cisin te buiade lis cjastinis / e un bocâl di nostran al ven distrade (Antoni Bauzon, A le frascje vecje); [il frut] al zuiave cui curubui, dongje dal spolert (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
    Var. scjanossûl , bronzul , cjanon , cjanôl , sbronzul , corubul , maçocul , cjuncul , cjuncui , mustul , mucel , scjatùs , scatùs , botul , panoglat , panoglon , cjoncui , cjoncul , sclausson , mussul , curundul , corondul , mugnule , comul , scuful , çunculi , cjon , çuncul , çuncui , panoglot , curnul , brundul2 , civon , curubule , strassul , çoncul , concul , sbrundul , scarondul , cjanusson , cjincul , cjincui , cornul