crepâ  cre|pâ  [CO]

  1. v.intr. murî"Biade bestie, ce pecjât! Purtrop e je crepade" "I sarà vignût l'acident" (Luigi Gortani, Il tor di Mueç); se al pes i gjavin la aghe, al crepe (Antoni Beline, I furlans e il templi)
    Sin. , mancjâ , passâ , spirâ , lâ cun Gjo , lâ cun Diu , lâ in chel altri mont , lâ in cîl , lâ in paradîs , lâ a fâ mantiis di bocâi , lâ a mangjâ il lidric pal poc , lâ a sintî cjantâ i grîs , murî , sclopâ , dâ un sclop , dâ un ton , tirâ sù i scarpets , tirâ il pît , tirâ i sghirets , tirâ la ghete , tirâ la sgripie , tirâ la gjambe , distirâ i cracs , lâ a fâ di spie al farc , lâ a fâ tiere di citis , finî di patî , tirâ i stivâi
    1. (iperb.) rivâ al limit cuntune emozion, sensazion o cuntune lôr manifestaziondoman e creparà di amôr par me! (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie); a crepavin di invidie (Maria Forte, La rive di Sant Pieri); si è misturât ta chê balfuerie di int in cercli che e crepave dal ridi (Alan Brusini, Amîs come prime)
      Sin. sclopâ , murî , spreçâsi
  2. v.tr. [BF] fâ un principi di crevadure, une fressure"E une mont che si sclape. La gnot a crepe une piere, la piere si viarç…" (Stiefin Morat, Kebar krossè)
    Sin. fressurâ , sfesâ
    Cfr. rompi , sclapâ , crevâ
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • al è miôr mangjâ il polam che no lassâlu crepâ di fam
  • cuant che la piore e à fat il mâl, par chel che e vâl e crepe
  • cui che al mangje sôl al crepe sôl
  • cui che al nas contadin al crepe bifolc
  • cui che al nas contadin al crepe vilan
  • cui che al nas cuadri al crepe taront
  • cui che al nas mus al crepe pandolat
  • cui che si pas di sperance al crepe di fam
  • il cjaval al crepe co al à mangjât par tant che al vâl
  • il prin dì di Inseri al è sant Pas, il secont sant Crepìn, il tierç sant Sclop
  • la vacje dal puar e crepe e chê dal siôr ind fâs dôs
  • se e à di crepâ, e crepe la vacje dal puar om
  • spiete che intant al creparà il mus o il peçotâr
  • vuê mangjìn, mangjon; doman crepìn, crepon