acetâ  a|ce|tâ  [FO]

  1. v.tr. cjapâ ce che al ven cun buine disposizionnô se al acete i vin puartât un regalut (Pieri Somede dai Marcs, L'avocat e la luianie); che al aceti il bon cûr... (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. acolzi , agradî , dâ acet , ricevi , cjapâ , cjoli
    1. tignî par bon ce che al ven proponût di altrisal varès volût refudâ la nomine, ma [...] al finì par acetâ la incarghe (Giovanni Pillinini, Zuan Batiste Cavedalis - Une vite esemplâr); la Cost costituzionâl e sentenzià acetant ducj i ponts di ricors (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche)
      Sin. acolzi , dâ acet , ricevi
  2. v.tr. considerâ o cjapâ cun pazience o cun rassegnazionno rivave a capî e a acetâ la muart (Carlo Sgorlon, Ombris tal infinît)
    Sin. ameti , gloti , paidî , parâ jù , pleâsi , puartâ , rezi , sopuartâ , sostignî , tignî sù , tolerâ , acolzi
  3. v.tr. tratâ cun ospitalitâtnol podeve acetâju cussì mâl vistûts e plui di un pôc sbrîs, parcè che lu varessin fat sfigurâ in face a une tâl compagnie (Catarine Percude, Il solt del Signôr)
    Sin. acolzi , dâ acet , dâ bon acet , fâ bon acet
Proverbis:
  • ogni ete si acete