sopuartâ  so|puar|tâ  [FO]

  1. v.tr. di struture, tignî o rivâ a tignî un pês, une pression e v.i.il vessel […] al costituìs il prin contignidôr dal reatôr [nucleâr] e al rive a sopuartâ pressions fint a 8240 kPa (Alessandro Pascolini, Il disastri de centrâl nucleâr di Fukushima Dai-ichi)
    Sin. puartâ , tignî sù , sostignî
    Var. sapuartâ , soportâ
    1. (fig.) rivâ a sodisfâ, gjestî, fâ un servizi e v.i.la stazion e jere rivade zaromai di timp a vê plui trens di ce che e podeve sopuartâ (Agnul di Spere, In viaç di domenie)
    2. (fig.) frontâ un impegn economiclis spesis sopuartadis de bande des Provinciis, dai Comuns e di altris ents, pes funzions delegadis, a son paiadis de Regjon (Aministrazion Publiche, Statût Speciâl de Regjon Autonome Friûl-Vignesie Julie)
  2. v.tr. (fig., ancje ass.) cjapâ cun pazience e rassegnazion une situazion negativevie pe gnot, e scugnive sopuartâ il pês dal no durmî, e chel i strassomeave i pinsîrs e i supave il sintiment (Maria Forte, La tiere di Lansing); no mancjavin mai ancje lis malegraciis, che al sopuartave in sante pâs (Pieri Somede dai Marcs, Spacecjamin); e sù sù che il mont si strucje: / cualchidun lu dreçarà. / La justizie fate a gucje / no si devi sopuartâ (Popolâr - Catarine Percude, Lis âfs)
    Sin. acetâ , gloti , paidî , parâ jù , patî , tignî , tolerâ , digjerî
Proverbis:
  • al è facil di ofindi, dificil al è di sopuartâ
  • cui che nol sopuarte nol ven sopuartât
  • rispiet pai viei, pazience cui mats e sopuartâ lis malis lenghis