tiziâ
ti|zi|â
[CO]
-
v.tr.
movi lis boris par dâ plui fuarce al fûc:
(Ma il fûc al mûr). / - Tizie chês boris / ti prei... cussì... (Emilio Nardini, Il pronostic)
Sin. saborâ
, intiziâ
-
v.tr.
(fig.)
fâ nassi o cressi une reazion, un sintiment, un fenomen, un pinsîr, un contrast e v.i.:
o vês tiziât la mê curiositât (Fabian Ros, Il lôf)
Sin. ecitâ
, stuzigâ
, tirâ sù
, intiziâ
, saborâ
, sburtâ
, instiçâ
, movi
, dismovi
, uçâ
, imboreâ
, scjaldâ
-
v.tr.
(fig.)
sburtâ cdn. a pierdi la pôre, a jessi agressîf:
"E tu, Morôs, no sêstu un di chei che il tredis di Mai, al à tiziade la fole a ocupâ il palaç comunâl e a menaçâ i deputâts di fâju fûr a un a la volte?" (Alviero Negro, Int di masnade)
Sin. saborâ
, sburtâ
, tirâ sù
, instiçâ
, uçâ
, imboreâ
, scjaldâ
, stiçâ
, intiziâ
-
v.tr.
(fig.)
cirî di fâ pierdi la pazience a cdn., di fâlu rabiâ:
ancje se Carli al saveve che lis peraulis di Glorie nol veve dibot mai di cjapâlis par fîl e par pont, i someave che jê lu ves tiziât avonde (Agnul di Spere, Zûcs di Istât)
Sin. stuzigâ
, provocâ
, instiçâ
, intiziâ