ecitâ  e|ci|tâ  [CO]

  1. v.tr. causâ une incressite di atenzion, di interès o ancje di tension gnervose
  2. v.tr. dâ fuarce a cdn., soredut a peraulis, o convincilu par che al fasi alce cu la vôs / ecite il coridôr e il fiar impugne (Ermes di Colorêt, I, 110)
    Sin. sburtâ , incitâ , esortâ
    1. fâ tacâ o dâ plui fuarce a un fenomen, a une dinamicheecitâ chê lente fermentazion nei vassiei del zucar indecompost (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1867)
  3. v.tr. causâ desideri sessuâle je biele e i plâs imparê… e gjolt a fâsi cjalâ, a stuzigâ, a ecitâ (Sergio Cecotti, Il President)
    Cfr. stiçâ , imboreçâ , scjaldâ
  4. v.tr. [TS] eletr. fâ passâ corint eletriche in mût di creâ un cjamp magnetic
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl