incitâ  in|ci|tâ  [CO]

  1. v.tr. cirî di fâ fâ alc a une bestie, soredut cirî di fâle movi, dant ordins a vôs, o sburtant, o cu la scorie o in altre maniereal slungjà il pas e al rivà une vore lontan dai nemâi. Voltât cessecûl, ju incità a vignî indenant (Maria Forte, L'avôt)
    Cfr. sburtâ , parâ , stomblâ
  2. v.tr. dâ fuarce a cdn., soredut a peraulis, o convincilu par che al fasi alc"Si è incolpât di bessôl, done Lucrezie,…ma a mi mi baste che al disi cui che lu à incitât a tradî la nestre fiducie e chê de sô istesse famee…" (Alviero Negro, Int di masnade)
    Sin. incoragjâ , sburtâ