lalele  /-lé-/  la|le|le  [BF]

  1. s.f. secuence di silabis cence significât di meti cjantant une melodie:  cjantìn ducj falin lalele! (Toni Broili, Il lunari furlan cun diviars trucs par l'an 1849); Oh ce biel cjantâ lalele / su la rame dal morâr! / Oh ce biele bambinute / che l'à nudride il mulinâr! (Popolâr - Valentino Ostermann, Oh ce biel cjantâ lalele - Villotte friulane)
    Cfr. falilele
  2. s.m. persone cun ritarts o difiets mentâi o pôc inteligjente, ancje tant che ofese gjeneriche, no tant triste:  ce ûstu lâ daûr di ce che al dîs chel lalele! (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. bacalà , basoâl , biât , brocul , cudumar , melon , pagnoc , pataton , pistum , râf , salam , stupit , gnoc , stupidel
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl