lalele  /-léle/  la|le|le  [BF]

  1. s.f. secuence di silabis cence significât di meti cjantant une melodiecjantìn ducj falin lalele! (Toni Broili, Il lunari furlan cun diviars trucs par l'an 1849); Oh ce biel cjantâ lalele / su la rame dal morâr! / Oh ce biele bambinute / che l'à nudride il mulinâr! (Popolâr - Valentino Ostermann, Oh ce biel cjantâ lalele - Villotte friulane)
    Cfr. falilele
  2. s.m. persone cun ritarts o difiets mentâi o pôc inteligjente, ancje tant che ofese gjeneriche, no tant tristece ûstu lâ daûr di ce che al dîs chel lalele! (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. bacalà , basoâl , biât , brocul , cudumar , melon , pagnoc , pataton , pistum , râf , salam , stupit , gnoc , stupidel
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl