invenzion  /-òn/  in|ven|zi|on  [AF]

  1. s.f. azion e risultât di inventâ, di fâ alc di gnûf o di cjatâ une soluzion gnovetecnichis memoreativis aromai inutilis daspò de invenzion de stampe (Mario Turello, Il brevet); la sô invenzion [di Malignani] e je stade brevetade in diviers Paîs e aplicade par produsi il vueit no dome intes lampadinis ma ancje in altris tecnologjiis (Lorenzo Marcolini, La invenzion dal vueit inte lampadine di Turo Malignani. Storie, gnovis ipotesis e atualitât)
    1. (fig.) fenomen gnûf, compuartament gnûfil tignî viertis lis buteghis ancje di domenie e je nome une strambarie dai timps di vuê, une gnove invenzion par no vivi in pâs nancje une sole dì de setemane (Riedo Pup, No sin bogns di fâ fieste)
      Sin. novitât
  2. s.f. robe che e ven fûr de imagjinazion ma che no e esist te realtâtil grant scritôr invezit di produsi des invenzions leterariis al doprave i ricuarts de sô vite (Franc Fari, Il cjâf dai furlans)
    Sin. ilusion , fantasie
    1. storie o declarazion falsejo scometarès il cjâf che cheste a è une invenzion metude fûr a pueste da int invidiose (Luigi Gortani, Il tor di Mueç); a jerin. A esistevin. Mal vevin sigurât di plui bandis, no jere une invenzion de rêt, ma veretât (Raffaele Serafini, B123ST)
      Sin. bausie1 , bale , bombe , bufule , falsetât , fufigne , sflocje , storie , luianie , fantasie