falsetât  fal|se|tât  [CO]

  1. s.f. il jessi fals, no vêr, no just:  ur domande, un a la volte, sot ce arbul che al à viodût Susane cul so spasimant. Un al dîs sot di une agace e chel atri sot di un sespâr, palesant cussì la falsetât des lôr acusis (Antoni Beline, La fabriche dai predis)
    Var. falsitât
  2. s.f. il jessi fals, bausâr, ipocrit, no sclet:  disgustada da confusion e da falsetât da vita sitadina, a va a stabilîsi in campagna (Ugo Pellis, Catinuta)
    Sin. doplece
    Cfr. ipocrisie
  3. s.f. afermazion false, cence nissune fonde di veretât:  di mistîr si ocupe di smascarâ "bufulis", o ben lis sflocjis e falsetâts che a zirin in rêt (Dree Venier, A cjace di bufulis sui 'social')
    Sin. bausie1
Proverbis:
  • la falsetât e à il tabâr curt, par tant che e ciri di taponâsi, i reste simpri cualchi part scuvierte
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl