incjocament  /-ènt/  in|cjo|ca|ment  [CO]

  1. s.m. pierdite di luciditât, des facoltâts mentâls, par vie dal alcul
    Sin. simie , bale , pipine , trusse , susine , steche , sfisie , plombe , cuete1 , çufule , çusse , implombade , incjocade , piruce , plene , strissule , parussule , civuite , sborgne , invreasade , sbrosigne , sissule , stonfe , stuarte , cjoche , incjocadure
  2. s.m. (fig.) efiet di alc che si cjape, si fâs, si vîf, si à e v.i. cun masse bondance, fûr di misurece robe, bussâ une femine! Come un incjocament di dolcece tal cjâf; e il savôr de sô bocje… (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. cjoche , incjocadure , incjocade , invreasade
  3. s.m. (fig.) pierdite di razionalitât causade di une grande passion o ilusional somee un poete in plen incjocament ispiratori (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
    Sin. cuete1 , calorade , cjoche , incjocadure , incjocade , invreasade
  4. s.m. (fig.) inamorament che al fâs pierdi il cjâf
    Sin. cuete1 , calorade , cjoche , incjocadure , incjocade , invreasade
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl