incjocament
/-ènt/
in|cjo|ca|ment
[CO]
-
s.m.
pierdite di luciditât, des facoltâts mentâls, par vie dal alcul
Sin. simie
, bale
, pipine
, trusse
, susine
, steche
, sfisie
, plombe
, cuete1
, çufule
, çusse
, implombade
, incjocade
, piruce
, plene
, strissule
, parussule
, civuite
, sborgne
, invreasade
, sbrosigne
, sissule
, stonfe
, stuarte
, cjoche
, incjocadure
-
s.m.
(fig.)
efiet di alc che si cjape, si fâs, si vîf, si à e v.i. cun masse bondance, fûr di misure:
ce robe, bussâ une femine! Come un incjocament di dolcece tal cjâf; e il savôr de sô bocje… (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. cjoche
, incjocadure
, incjocade
, invreasade
-
s.m.
(fig.)
pierdite di razionalitât causade di une grande passion o ilusion:
al somee un poete in plen incjocament ispiratori (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
Sin. cuete1
, calorade
, cjoche
, incjocadure
, incjocade
, invreasade
-
s.m.
(fig.)
inamorament che al fâs pierdi il cjâf
Sin. cuete1
, calorade
, cjoche
, incjocadure
, incjocade
, invreasade