cantin  /-ìn/  can|tin  [AF]

  1. s.m. cuarde di strument musicâlben la godine vuestre fâs fracàs, / se vô la tastizais cun dote man, / e in paragon chê dal cantôr teban / pâr che no vebi ne cantin, ne bas (Ermes di Colorêt, I, 88); scoltava la filulela dai grii che sunin un viulin che l'à dome un cantin (Ugo Pellis, Catinuta)
    Sin. cuarde
  2. s.m. (fig.) argoment, cuistionTite no si smaraveà par nuie di chê pretese, ma i cjantà clâr e net che cun sô gnece, al veve di disbratâsi di bessôl che, lui, in chei cantins nol voleve impaçâsi (Maria Forte, Cjase di Dalban); al à dit, tra lis altris, a cualchidun che al jere vignût fûr cul cantin de Regjon, che al jere miôr no tirâ in bal chês cuistions (Josef Marchet, Rapresentants dal popul); il patriarcjât di Aquilee al è stât scancelât; no par cantins di religjon, che alore ju sopuartarès, ma par cantins di politiche (Francesc Placerean, Pe unitât di glesie in Friûl)
    Sin. afâr , argoment , cuistion , pont
  3. s.m. (fig.) scuse o ocasion buinela Mabile e cirive la gruse par scomençâ a rompi chê cuiete parsore vie, che no i confaseve. Un cantin par pitimâsi (Maria Forte, Mabile la Lunghine)
    Sin. cuviertele , justificazion , ripic , scuse , ocasion , dret , pretest
  4. s.m. (fig.) persone une vore magreal tigneva da nua ducj, parfin chel pôr cantin di femina che al si era strassinât in cjasa par che a i fasès li vori (Novella Cantarutti, Il Crist sclagn)
  5. s.m. (fig.) puest, cjanton[la place sant Jacum] je simpri compagne / cui siei barachins, / la vecje fontane / e i altris cantins. (Toni Bidel, Udin vistût di fieste); cuntun toc di savon che a fasevin in cjase, e jentre te podine e si lave par ogni cantin (Ivano Urli, Storie di Vera)
    Sin. puest1 , cjanton , lûc , bande
Polirematichis e espressions idiomatichis