cantin  /-ìn/  can|tin  [AF]

  1. s.m. [TS] mus. cuarde plui fine, che e da la note plui alte, dal violin o di altri strument:  ben la godine vuestre fâs fracàs, / se vô la tastizais cun dote man, / e in paragon chê dal cantôr teban / pâr che no vebi ne cantin, ne bas (Ermes di Colorêt, I, 88)
    1. cualsisei cuarde di cualsisei strument musicâl:  scoltava la filulela dai grii che sunin un viulin che l'à dome un cantin (Ugo Pellis, Catinuta)
      Sin. cuarde
  2. s.m. (fig.) argoment, cuistion:  Tite no si smaraveà par nuie di chê pretese, ma i cjantà clâr e net che cun sô gnece, al veve di disbratâsi di bessôl che, lui, in chei cantins nol voleve impaçâsi (Maria Forte, Cjase di Dalban); al à dit, tra lis altris, a cualchidun che al jere vignût fûr cul cantin de Regjon, che al jere miôr no tirâ in bal chês cuistions (Josef Marchet, Rapresentants dal popul); il patriarcjât di Aquilee al è stât scancelât; no par cantins di religjon, che alore ju sopuartarès, ma par cantins di politiche (Francesc Placerean, Pe unitât di glesie in Friûl)
    Sin. afâr , argoment , cuistion , pont
  3. s.m. (fig.) scuse o ocasion buine:  la Mabile e cirive la gruse par scomençâ a rompi chê cuiete parsore vie, che no i confaseve. Un cantin par pitimâsi (Maria Forte, Mabile la Lunghine)
    Sin. cuviertele , justificazion , ripic , scuse , ocasion , dret , pretest
  4. s.m. (fig.) persone une vore magre:  al tigneva da nua ducj, parfin chel pôr cantin di femina che al si era strassinât in cjasa par che a i fasès li vori (Novella Cantarutti, Il Crist sclagn)
  5. s.m. (fig.) puest, cjanton:  [la place sant Jacum] je simpri compagne / cui siei barachins, / la vecje fontane / e i altris cantins (Toni Bidel, Udin vistût di fieste); cuntun toc di savon che a fasevin in cjase, e jentre te podine e si lave par ogni cantin (Ivano Urli, Storie di Vera)
    Sin. puest1 , cjanton , lûc , bande
Polirematichis e espressions idiomatichis
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl