scuse  scu|se  [FO]

  1. s.f. ancje. tal pl., domande di jessi perdonâtsi fermave li ret cun cualchi mieze peraule di scuse e di repeç come un frut cjatât a robâ la marmelade tal armâr (Alan Brusini, Come tai romançs)
  2. s.f. motîf fals che al justifiche une mancjance, un fal, un alc che al pues jessi criticât o ancje un cualsisei compuartamentla autonomie speciâl dal Friûl, cuntune scuse cualunche e vignive rimandade sine die (Josef Marchet, E se no nus dassin la autonomie); plen di anei tai dêts, cul orloi di aur che al tirave fûr dal sachetin cu la scuse di viodi la ore ma in realtât par che ducj a viodessin chê cevole preziose, zale e lusinte (Pieri Menis, Destins); une dì sì e chê altre ancje, cu la scuse di lâ a informâsi de salût di Eline, Lissandri al lave a cjase di Rufine (Franca Mainardis, Il sium di Lissandri)
    Sin. justificazion , pretest
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • cui che i pese di lavorâ al cîr ogni scuse par polsâ
  • la muart e ven simpri cun cualchi scuse
  • nissun nol va te buse, ogni muart e à la sô scuse
  • ogni mâl cun cualchi scuse
  • ogni muart cu la sô scuse
  • ogni scuse e je buine par tant che e tache
  • ogni scuse e tapone une buse