bruscje  brus|cje  [CO]

  1. s.f. toc di ramaç sutîldone Catin, cussì si clamave la femenute, cun cuatri bruscjis ur fasè sù un biel fugareli (Luigi Gortani, La ospitalitât)
    Sin. bruscandul , stec , bachet , brusc3
  2. s.f. cuantitât di tocs di ramaç sutîila cassele dai lens plene di bruscje che sô mari e ricueieve tai cisons (Roberto Ongaro, Il muc)
    Sin. bruscaie
  3. s.f. (pop.) in espressions negativis, nuieno veve capide une bruscje (Franca Mainardis, Il sium di Lissandri)
    Sin. nuie , colp , ostie , clostri , caz , bighe1 , osti , busignele , bigul
    Cfr. fregul , gran , piç , cree