spale  spa|le  [FO]

  1. s.f. part dal cuarp uman jenfri il braç e il cuel"O cumbinarìn di fevelâ di ofesis in gjenerâl, cence jentrâ tant tal merit. " - al disè l'avocat poiant une man su la spale dal client, come par sigurâlu (Roberto Ongaro, Cretevierte); i mi dislei tun gust sutîl e inteir, come cuant che i torni da via e i poi il cjâf su la spala di mê mari (Novella Cantarutti, Cuant che la cjera a samea mê mari); al infrontà il manaçon cuintri la spale e al cjapà la smire a dîs pas di distance dal jeur (Meni Ucel, Cjaçadôrs)
    Sin. spadule
    1. [FO, TS] anat. part dal cuarp dal om fate de clavicule, dal scapolâr, de articolazion scapuloumerâl e dai lôr tiessûtspar vie dai dolôrs romatics mi è capitât un cric te spale (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
  2. s.f. spec. tal pl., part alte de schenecjavei neris e lusints molâts a slas pes spalis (Roberto Ongaro, Il muc); al rivà Primo Taboghe - un toc di cjassili, cun spalis par ca, come breis di lavâ (Maria Forte, Varc di confin)
    Sin. dues , schene , spadule
  3. s.f. (ancje fig.) tal pl., direzion, spazi, zone di azion che e je daûrpar vê lis spalis siguris, Alboin al stabilì in Friûl il prin Ducât e a Cividât la capitâl (Josef Marchet, Cuintristorie dal Friûl fin sot la Italie)
    Sin. spadule
  4. s.f. intes bestiis, part denant de scheneal è un biel cjaval ma un pôc debul di spalis (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. spadule
    1. [TS] becj., gastr. tai di cjar che al corispuint a chê partbulî, a flame basse, la spale di purcit fumade in aghe aromatizade cun dôs fueis di orâr (Erika Adami, Une volte cu la fuiace dolce e in dì di vuê cul cren)
      Sin. ame ipon.
    2. [TS] vet. dal cjaval e di altris animâi dumiestis, part plui alte de schene, li che si tache cul cuel, che e fâs di riferiment par misurâ la altece
  5. s.f. part di un vistît tra il cuel e la manie o che al corispuint ae part alte de schenebisugne che tu strenzis di spalis cheste gjachete (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. spadule
  6. s.f. (fig.) il flanc, la part plui adalt di alcin cueste, sù e jù pes spalis de mont, al navighe il troiut (Josef Cjargnel, La gnot di Sant Cjandit)
    Sin. spadule
    1. rinfuarç di un mûrdâ spale a un mûr (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
  7. s.f. (fig.) cui che al jude cdn.al era Cumestia il servidour vecju che al lu veva tirât sù siôr Luvigji par che a i servìs di buna spala a lui paron e cjaçadour (Novella Cantarutti, Il spiçot)
  8. s.f. [TS] gjorn. articul metût adalt a man drete te pagjine dal gjornâl par dâi risalto sin pronts a fâ distinzion, se propit lu vuelin i verzots di spale dal «Messaggero»: no intindìn di ofindi dute la Italie ni ducj i forescj (Josef Marchet, Blestemis)
Polirematichis e espressions idiomatichis