proferî
pro|fe|rî
[AF]
-
v.tr.
proponi a cdn. di vê alc, se i plâs o se i interesse:
"[…] Mi svergonzavi a proferîus une tâl cene; ma, se si degnais…" (Catarine Percude, La fuiace de Madone);
'Sese e proferì ae frute un biel rap di ue disintji: «Tu âs di mangjâlu dut, fin al ultin grignel» (Lucio Perès, La strie)
Sin. ufrî
, presentâ
Var. profierzi
-
mostrâ o preparâ a cdn., alc che al pues coventâi:
[il camarîr] mi compagne ca di un taulin, mi proferìs la cjadree e mi domande ce che o comandi (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie)
Sin. ufrî
, presentâ
Cfr. mostrâ
, prontâ
, preparâ
, parecjâ
-
fâ savê o esplicâ alc che al puedi interessâ:
ognun al è in timp a proferî sugjeriments e modifichis (Riedo Pup, Fâ e disfâ, dut un lavorâ)
Sin. proponi
, presentâ
-
v.tr.
fâ vê:
proferîi al popul furlan i imprescj culturâi necessaris par che la lôr lenghe e puedi imponisi e florizâ (Giorgio Faggin, Par che la lenghe e puedi florizâ)
Sin. dâ
-
v.tr.
dî, scrivi o indreçâ une espression, un messaç e v.i.:
e fo proferide la formule dal zurament (Carlo Sgorlon, Il dolfin);
no tu crodarâs mighe di lâtint in chê maniere ca, cence nancje proferî un salût? (Fabian Ros, Eivissa mon amour)
Sin. dâ
, presentâ
, pandi
Cfr. dî
, scrivi
, formulâ
, dî fûr