parecjâ  pa|re|cjâ  [AF]

  1. v.tr. fâ che alc al sedi prontla mame e parecjave par fânus il bagn complet: e meteve suntun scagnut la blancjarie monde e tal ricès di soreli mieze podine di aghe par che si inclipissi (Lucio Perès, Vilie di fieste); chel an li, che aromai o vevi cinc agns, mi è tocjât a mi di parecjâ il presepi (Giuliana Pellegrini, Il presepi); vie pal an simpri cul vuit in bocje, dut indafarât a mantignî çus, a parecjâ vergons e viscjadis e filainis (Catarine Percude, L'oseladôr)
    Sin. dâ dongje , disponi , , inmaneâ , meti sù , preparâ , prontâ
    Var. perecjâ
    1. in particolâr fâ che al sedi pront alc di mangjâmê madone e parecje un fregul di mirindute, e li o fasìn cuatri cjacaris, e se gjoldìn ducj insieme (Catarine Percude, La plui biele); "Toni, metiti cun lôr che jo tun lamp o parecji alc di meti sot i dincj" (Tarcisio Venuti, La cjase di Toni)
    2. (ancje ass.) meti su la taule ce che al covente par mangjâtal indoman la femine e parecjà tal tinel, cu la tavaie di fieste e i plats che e tignive te vetrine (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
    3. fâ che cdn. al sedi prontla vore par parecjâlu a sei tirât sù [un zovin colât tun foran] e durà dibot une ore (Roberto Ongaro, Cretevierte)