intopâ
in|to|pâ
[CO]
-
v.tr.
cjatâsi cun cdn., cun alc o intune cierte cundizion, soredut par casualitât o par fatalitât:
cuant che la intopavi, jo ai simpri tirât dilunc, fasint di no cognossile (Giovanni Gortani, Trê Rafaei in jerbe)
Sin. intivâsi
, intopâsi
, incrosâ
, incrosâsi
, incuintrâ
, incuintrâsi
, intivâ
, scuintrâsi
-
v.intr.
cjatâsi, jessi o finî intun ciert lûc o intune cundizion, soredut cuntune cierte casualitât:
chest mio cûr al è come il barcarûl che al mene / la barcje de mê vite a intopâ, ogni cuâl trat, / in une secje o a sbati in un çuc (Ercole Carletti, Il barcarûl)
Sin. colâ1
, tocjâ
, finî
, intopâsi
, bati
, sbati
Proverbis:
- e va tant la cjavre çuete, che il lôf le intope