fracassâ  fra|ca|ssâ  [CO]

  1. v.tr. rompi cun violenceal començà a fracassâ dut ce che i capitave sot, i plats de gratule, i veris de vetrinute e lis cjicaris che a jerin dentri (Pieri Menis, Chei di Muraie); a jentrin tai palaçs dai siôrs, copant i pôcs vuardians. A fracassin cassis e armârs: l'aur e i bêçs ju metin tal sen e tes sachetis (Alan Brusini, Un dai pôcs)
    Sin. scuancassâ
    Cfr. rompi , sbregâ , slambrâ , disfâ , sfonderâ , sglovâ