brusc1  brusc  [CO]

  1. adi. [BF] di savôr caraterizât di aciditât o che al bechevin brusc (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. garp , aspri , ruspi
  2. adi. caraterizât di mancjance di delicatecelui, Zuan, al doprave simpri un fâ ruspi cun chei fruts, ma in chê dì nol rivà a fevelâjur brusc (Maria Forte, La tiere di Lansing); il cuartês de famee nol jere cuissà ce, e par chel il plevan al jere simpri brusc e fastidiât, cuant che al veve a cefâ cun lôr (Raffaele Serafini, Contis di famee)
    Sin. sec , sut , dûr , ruspi , ruspiôs , scontrôs , rusgnac
    Cfr. ledrôs , trist , osteôs , gropolôs , malcreançôs , malegraciôs
  3. adi. che al sucêt di colpun cambi brusc di vôs, mi rive di bot e sclop come un temporâl (O. Zete, L'urlo - Vinars di fûc)
    Sin. imburît , no spietât , burît , improvîs , sec , svelt