imburît  im|bu|rît  [AF]

  1. adi. che si môf svelt, che al va di corsecainant al scjampà vie imburît come il vint (Luigi Gortani, Meni Fari); [lis âfs] e taiavin l'aiar par ducj i viars, cussì imburidis che e parevin saetis (Catarine Percude, Lis âfs)
    Sin. inviât , burît , svelt , filât , incorint
    Cfr. corse , buride
    1. che al è fat o al sucêt di corsei pareve che chê azion no fos stade parecjade come che si doveve; masse imburide, cence garantîsi la sigurece, ma, soredut, cun pocje cognossince dal teritori (Roberto Ongaro, Il muc)
      Sin. improvîs
      Cfr. precipitât , precipitôs , presse1 , premure