aparî
a|pa|rî
[CO]
-
v.intr.
fâsi viodi, ancje pal fat che si svicinisi o che si nas o che si tache a jessi:
chê lune benedete intun moment / ilumine la tiare e il firmament. / Cjale cemût che al so aparî lis stelis / fasin di dut par someâ plui bielis (Pieri Çorut, La gnot di Avrîl);
a fâ lustri al vecju An, al era aparît encja un fîl di luna (Nelso Tracanelli, La partensa dal '89)
Sin. comparî
, fâsi viodi
, mostrâsi
, presentâsi
, saltâ fûr
, imparêsi
, vignî fûr
-
vignî, rivâ, massime cence jessi spietât:
e stavin a cjalâ cul nâs parsore da muraie cuant che aparivin nô su la place (Zuan Morsan, Zovin di Lune)
Sin. vignî
, rivâ
, imparêsi
, comparî
-
scomençâ a jessi:
il capitalisim madûr sí lu viodarà aparî, sot forme di mercantilisim, a tacâ dal XVI e fintremai al XVII secul (Fabian Ros, Indipendence)
Sin. nassi
, comparî
-
vignî fûr o fâsi viodi in maniere sorenaturâl:
il diaul, par spaventâlu, i aparive sot forme di bestie feroce (Tarcisio Venuti, La fieste di Sant Antoni a Foran);
sot sere al jare lât intun cjamp grant e i je aparide la Madone, che i veve dite che li e vevin di fâ une glesie (Popolâr - Istitût di Ricercje Achil Telin, Cussì e je nassude la glesie de Madone des Planelis - Friûl des Culinis I)
-
v.intr.
vê un ciert aspiet dâ une cierte impression:
sul imprin no viodè anime vivint. Dut al taseve cidin. Dut al aparive sdrumât e subissât (Renzo Balzan, E jere une volte Buarte)
Sin. imparêsi
, parê1
-
fâ une cierte figure, jessi considerât intune cierte maniere:
i ministros da la imposture e pretendevin di aparî ministros di Dio. (Vincenzo Luccardi, Florean dal Palaç, II, 50)