tignî dûr    [AF]

  1. loc.v. tignî cun fuarcel'infermîr lu tignive strent pes gjambis; il fantat i tignive dûr il braç çamp ancjemò peât tal flebo (Amedeo Giacomini, Tal ospedâl)
    Sin. tignî strent , tignî fuart
    Cfr. tignî fer
  2. loc.v. lâ indevant cun costance e resistence intune azion, intune situazion, intune cundizion, intune convinzion e v.i.il podestât che nol pues plui tignî dûr, al mole, declarantsi pront a contentâju (Luigi Gortani, Il tor di Mueç); o vin pôre di jessi une altre volte bessôi, o cuasi, a tignî dûr il claut de libertât furlane (Josef Marchet, Legnadis e pidadis); combatint e tignint dûr, no dismenteantsi di une robe: che tignint dûr, cualchi volte e rive la soluzion di dut, cuant che al somee che dut al sedi pierdût. Tignint dûr o salvarìn la nestre vite ancje cheste volte, in chest mont, no dome ta chel altri (Francesc Placerean, Di ducj i dons dal Spiritussant, cumò al covente il don dal coragjo)
    Sin. condurâ , resisti
    Cfr. indurâ , insisti , bati , bati dûr , tignî bot , tignî pont
Components: Proverbis:
  • cui che al ten dûr le vinç
  • cui che al ten dûr, il pagnut al ven fûr