condurâ
con|du|râ
[CO]
-
v.tr.
sopuartâ cun costance alc che al compuarte un sfuarç, une soference, un sacrifici e v.i.:
l'afiet che i veve fats fâ tancj sacrificis e condurâ tantis fadiis pareve che nol podès plui murî (Catarine Percude, La mulinarie);
si visà di une robe che jê i veve dite: che e veve di murî prin di lui. No varès mai podût condurâ di stâ ta chest mont cence di lui (Agnul di Spere, Chê dì che al neveà a Vignesie)
Sin. sopuartâ
Cfr. tignî dûr
, tignî bot
, tignî bote
, resisti
, frontâ
-
v.intr.
lâ indevant cun costance tune azion, tune cundizion, tune situazion e v.i.:
ma jê e condurà te sô idee di no lassâlis lâ vie, sence fâsi voltâ di lôr ni cu lis buinis ni cu lis tristis (Jolanda Mazzon, Fûr di timp)
Sin. tignî dûr
, resisti
, tignî bot
, durâ
, tignî bote
, indurâ
, indurâsi