durmî  dur|mî  [FO]

  1. v.intr. polsâ in stât di sium:  Miriam, sô sûr, e durmive pacjifiche, cu la pipine di peçote sul cussin (Gianni Gregoricchio, Trê feminis); dut il borc al durmive e si sintive a pene cualchi gjal ca e là (Pieri Menis, Il cuader de none); "Bundì, siôr Treu. Aial durmît ben?" […] "Durmît benon, siore, gracie" (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj); al contà che al jere tornât dongje dopo miezegnot, cjoc disfat, e che al veve durmît come un çoc (Pieri Menis, Une letare par Bepo)
    Sin. fâ nane , nanâ
    Var. duarmî
    1. v.tr. cun obiet interni:  a veva durmît un sum penç (Novella Cantarutti, Il cosacut)
  2. v.intr. vê residence o domicili:  lui, stivâi lustris, guants blancs e la caramele su di un voli, al mangje e al duar al Danieli di Vignesie (Alan Brusini, Come tai romançs)
    Sin. stâ , jessi a stâ , vivi
  3. v.intr. passâ la gnot cun cdn.:  une fantate cjolte dome par no durmî bessôl, che i veve fat fîs ma che no saveve plui di vêju (Agnul di Spere, Frêt)
    Sin. lâ tal jet
  4. v.intr. (fig.) jessi une vore strac:  o ai bisugne di un cafè, che o soi che o duar
    Sin. nanâ , clopâ , colâ1 , indurmidîsi
  5. v.intr. (fig.) no stâ atent, no fâ nuie, no cumbinâ nuie di bon:  che i nestris a duarmin, cualchidun al vegle e si môf biel svelt (Riedo Pup, Delincuents si devente); salacor a lôr de citât no i plasaran tant, son robis di contadins, no ise vere Jacum… Jacum duarmistu, sveiti (Pieri Somede dai Marcs, L'avocat e la luianie)
    Sin. nanâ
  6. v.intr. (fig., eufem.) jessi muart, jessi sepulît:  par segnâl, une crosute / je sculpide li tal cret, / fra chês stelis nas la arbute, / sot di lôr, jo o duar cuiet (Arturo Zardini, Stelutis alpinis); sô mari che e durmive sot di une crôs di fier, tal simitieri (Pieri Menis, Il fi de Rosse)
    Sin. polsâ
  7. v.intr. (fig.) jessi intun ciert puest, intune cierte situazion, cundizion, e v.i., in gjenar cence vê efiet o in spiete di vê jessi in vore:  al è un pieç che une idee a mi duar ca dentri (Costantino Smaniotto, Co l'amôr al cimie)
    Sin. covâ , clucî
  8. v.intr. [TS] zoot. dai cavalîrs, jentrâ intune des cuatri fasis de vite li che no mangjin la fuee e a van in mude:  [i cavalîrs] a duarmin de prime, de seconde… (Angela Tedeschi, Serena Martini, I cavalîrs a àn il non cun se)
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • a fâ il just, di gnot si duar; baste no vê mâl
  • chei che a duarmin sot di un bleon a son di une sole opinion
  • cuant che il vieli al duar e il zovin al vegle, il mont nol va plui ben
  • cui che al duar il dì di pasche al po durmî sot di ogni frascje
  • cui che al duar nol cjape pes
  • cui che al duar nol pie pes
  • cui che al va a durmî cence cene dute la gnot si remene
  • cui che al va a durmî cence cene dute la gnot si remene e cuant che si è ben remenât nol à ni durmît ni cenât
  • cui che al va in vuere al mangje mâl e al duar par tiere
  • cui che nol à lusôr che al ledi a durmî a scûr
  • il jet no si lu fâs par durmî une sole sere
  • la gnot e je par durmî
  • lasse stâ cuiet il cjan cuant che al duar
  • mangjâ co si à fam bevi co si à sêt, durmî co si à sium, cjiâ co si à sen
  • miôr lâ a durmî cuntun mocul che no a scûr
  • miôr un bocon di lum che no lâ a durmî a scûr
  • no stâ tocjâ il cjan cuant che al duar
  • sossedâ nol vûl mintî: o fam o sêt o sen di lâ a durmî o cualchi cjosse che nol olse a dî
  • tal jet se no si po durmî si polse
  • trop polsâ e trop durmî al fâs il ric impuarî
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl