durmî  dur|mî  [FO]

  1. v.intr. polsâ in stât di siumMiriam, sô sûr, e durmive pacjifiche, cu la pipine di peçote sul cussin (Gianni Gregoricchio, Trê feminis); dut il borc al durmive e si sintive a pene cualchi gjal ca e là (Pieri Menis, Il cuader de none); "Bundì, siôr Treu. Aial durmît ben?" […] "Durmît benon, siore, gracie" (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj); al contà che al jere tornât dongje dopo miezegnot, cjoc disfat, e che al veve durmît come un çoc (Pieri Menis, Une letare par Bepo)
    Sin. fâ nane , nanâ
    Var. duarmî
    1. v.tr. cun obiet internia veva durmît un sum penç (Novella Cantarutti, Il cosacut)
  2. v.intr. vê residence o domicililui, stivâi lustris, guants blancs e la caramele su di un voli, al mangje e al duar al Danieli di Vignesie (Alan Brusini, Come tai romançs)
    Sin. stâ , jessi a stâ , vivi
  3. v.intr. passâ la gnot cun cdn.une fantate cjolte dome par no durmî bessôl, che i veve fat fîs ma che no saveve plui di vêju (Agnul di Spere, Frêt)
    Sin. lâ tal jet
  4. v.intr. (fig.) jessi une vore straco ai bisugne di un cafè, che o soi che o duar
    Sin. nanâ , clopâ , colâ1 , indurmidîsi
  5. v.intr. (fig.) no stâ atent, no fâ nuie, no cumbinâ nuie di bonche i nestris a duarmin, cualchidun al vegle e si môf biel svelt (Riedo Pup, Delincuents si devente); salacor a lôr de citât no i plasaran tant, son robis di contadins, no ise vere Jacum… Jacum duarmistu, sveiti (Pieri Somede dai Marcs, L'avocat e la luianie)
    Sin. nanâ
  6. v.intr. (fig., eufem.) jessi muart, jessi sepulîtpar segnâl, une crosute / je sculpide li tal cret, / fra chês stelis nas la arbute, / sot di lôr, jo o duar cuiet (Arturo Zardini, Stelutis alpinis); sô mari che e durmive sot di une crôs di fier, tal simitieri (Pieri Menis, Il fi de Rosse)
    Sin. polsâ
  7. v.intr. (fig.) jessi intun ciert puest, intune cierte situazion, cundizion, e v.i., in gjenar cence vê efiet o in spiete di vê jessi in voreal è un pieç che une idee a mi duar ca dentri (Costantino Smaniotto, Co l'amôr al cimie)
    Sin. covâ , clucî
  8. v.intr. [TS] zoot. dai cavalîrs, jentrâ intune des cuatri fasis de vite li che no mangjin la fuee e a van in mude[i cavalîrs] a duarmin de prime, de seconde… (Angela Tedeschi, Serena Martini, I cavalîrs a àn il non cun se)
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • a fâ il just, di gnot si duar; baste no vê mâl
  • chei che a duarmin sot di un bleon a son di une sole opinion
  • cuant che il vieli al duar e il zovin al vegle, il mont nol va plui ben
  • cui che al duar il dì di pasche al po durmî sot di ogni frascje
  • cui che al duar nol cjape pes
  • cui che al duar nol pie pes
  • cui che al va a durmî cence cene dute la gnot si remene
  • cui che al va a durmî cence cene dute la gnot si remene e cuant che si è ben remenât nol à ni durmît ni cenât
  • cui che al va in vuere al mangje mâl e al duar par tiere
  • cui che nol à lusôr che al ledi a durmî a scûr
  • il jet no si lu fâs par durmî une sole sere
  • la gnot e je par durmî
  • lasse stâ cuiet il cjan cuant che al duar
  • mangjâ co si à fam bevi co si à sêt, durmî co si à sium, cjiâ co si à sen
  • miôr lâ a durmî cuntun mocul che no a scûr
  • miôr un bocon di lum che no lâ a durmî a scûr
  • no stâ tocjâ il cjan cuant che al duar
  • sossedâ nol vûl mintî: o fam o sêt o sen di lâ a durmî o cualchi cjosse che nol olse a dî
  • tal jet se no si po durmî si polse
  • trop polsâ e trop durmî al fâs il ric impuarî