cuistionâ  cuis|ti|o|nâ  [AF]

  1. v.intr. [CO] frontâ une cuistion, une tesi o ipotesi cun prôs e cuintriscirî fûr documents e cuistionâ su la lidrîs des peraulis e su la morfologjie e su lis leçs dal discori furlan (Josef Marchet, Dome un rimiedi par salvâ il furlan: insegnâlu tes scuelis)
    Sin. resonâ
  2. v.intr. discuti in maniere animade, pandint argoments contraris a cdn. o a alc.invezit di pensâ a rimedeâle, si sta a cuistionâ, a dâsi la colpe un cul altri, a spudâsi velen un cuintri dal altri (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); difûr si sint un vosament di int che cuistione (Pieri Somede dai Marcs, Cjase di fitâ)
    Sin. radegâ , discuti , cjatâ da dî , protestâ , contrastâ , fâ cuintri , scombati , rebecâ , litigâ , begâ , contindi
    Var. cuestionâ