trabacul
/-bà-/
tra|ba|cul
[CO]
-
s.m.
[CO, TS]
mar.
barcje di traspuart di puartade limitade:
i solits trabacui di 1000 cuintâi no àn convenience a portâsi al di là di Brindisi (Bepo Fughin, Il puart di Noiâr)
-
(spres.)
barcje o nâf mâl metude:
cemût che il nestri guviar al ves concedût a chescj mercjadants di cjar umane il permès di navigâ su chel trabacul, che al scugnive afrontâ la «gulf stream» al è restât un dai tancj misteris de buromafie taliane (Felix Marchi, Lare e Lady)
-
s.m.
robe in sens gjeneric, in gjenerâl di pocje stabilitât, di pôc valôr o mâl in sest:
sintât dongje dal so caret, il justecitis al lavore intor di cualchi trabacul (Lea D'Orlandi, Une gnoçadone);
chel cjar al è plen di trabacui scolorîts di ogni sorte (Pieri Somede dai Marcs, La cavalarice)
Sin. argagn
, cjossul
, tramai
, trapule
, tananai
, catan
, carabere
, grabatul
, strafaniç
, striament
, scarabere