intravignî
in|tra|vi|gnî
[CO]
-
v.intr.
cirî di savê, di capî, di dicerni:
par tant che jê ves intravignût no podè mai savê indulà che il so Zorç al fos lât (Giuseppe Ferdinando del Torre, La barufe di Frata)
Sin. cirî
, domandâ
, investigâ
, indagâ
, scrusignâ
, furigâ
, cirî fûr
-
v.tr.
vignî a savê, rivâ a savê, a capî, a dicerni:
il scûr nol permeteve plui di rivâ a intravignî une redenzie di nuie (Renzo Balzan, Il distin ledrôs dal dumbli Linc)
-
v.intr.
sucedi, soredut cuntune cierte casualitât o fûr dal control de volontât:
plui prest che a vi intravegni nissun mâl / jo vuei che a mi sê scjavaçât il cuel (Eusebi Stele, Se par vostra bontât vorês scoltâ);
la muart e jere intravignude no plui di une ore prin (Sandri Mucci, Il Trê di Avrîl di Ane)
Sin. sucedi
, capitâ
, vignî
, avignî