indagâ  in|da|gâ  [CO]

  1. v.tr., v.intr. cirî di scuvierzi lis carateristichis, lis causis, l'autôr di alccui sa nuie ce che al veve Stiefin cun chel so fâ straniôs? Ma dal sigûr nol jere il moment di indagâ plui insot (Mario De Apollonia, Il timp par ledrôs); un saç interessant, dulà che si cîr di indagâ l'aspiet omosessuâl dal erotisim di Casanova, aspiet une vore trascurât di ducj, e che invezit al è di marcâ (Pierluigi Visintin, Friûl e furlans te Histoire de ma vie di Giacomo Casanova)
    Sin. cirî , investigâ , studiâ , scrusignâ
    1. in particolâr cirî di scuvierzi i detais e il colpevul o i colpevui di un delit"Se o fos in te o scomençaressi a indagâ sui doi muarts, soredut sul inneât" (Sandri Di Suald, Ah! la provincie)