imblocâ  im|blo|câ  [CO]

  1. v.tr. fermâ cun fuarce
    Sin. fermâ , blocâ
  2. v.tr. (ancje ass.) fermâ a colp un veicul frenant cun fuarce
    Sin. blocâ
  3. v.tr. impedî, interompi un passaça imblochin lis stradis e fin a miezegnot no pues passâ (Popolâr - Andreina Nicoloso Ciceri, Toni Mat - Racconti popolari friulani I)
    Sin. blocâ
    1. impedî lis viis di comunicazion, isolâ un lûc cun fuarcis armadis
  4. v.tr. (ancje fig.) no permeti a cdn. o a alc di lâ di une cierte bande, di rivâ intun ciert puest
    Sin. fermâ , stratignî , blocâ
    Cfr. inclaudâ , inclapâ
    1. impedî di lâ indevant cuntune azionse la siore contesse e à voie di distruzi cualchidun [...], nol esist nissun in stât di imblocâle (Sergio Cecotti, Il President)
  5. v.tr. (ancje fig.) fâ che alc, ancje astrat, nol ledi plui indevantse i cuatri scrodeâts de elare [dal partît republican] a àn podût rivâ a imblocâ dut, al vûl dî che chei altris ur àn dade cuarde (Antoni Beline, Cualuncuiscj? No, ingomeâts!)
    Sin. fermâ , blocâ
    Cfr. stagnâ , taiâ , frenâ , çoncjâ
    1. fâ che alc al resti intune stesse cundizion, che nol cambii
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl