imblocâ
im|blo|câ
[CO]
-
v.tr.
fermâ cun fuarce
Sin. fermâ
, blocâ
-
v.tr.
(ancje ass.)
fermâ a colp un veicul frenant cun fuarce
Sin. blocâ
-
v.tr.
impedî, interompi un passaç:
a imblochin lis stradis e fin a miezegnot no pues passâ (Popolâr - Andreina Nicoloso Ciceri, Toni Mat - Racconti popolari friulani I)
Sin. blocâ
-
impedî lis viis di comunicazion, isolâ un lûc cun fuarcis armadis
-
v.tr.
(ancje fig.)
no permeti a cdn. o a alc di lâ di une cierte bande, di rivâ intun ciert puest
Sin. fermâ
, stratignî
, blocâ
Cfr. inclaudâ
, inclapâ
-
impedî di lâ indevant cuntune azion:
se la siore contesse e à voie di distruzi cualchidun [...], nol esist nissun in stât di imblocâle (Sergio Cecotti, Il President)
-
v.tr.
(ancje fig.)
fâ che alc, ancje astrat, nol ledi plui indevant:
se i cuatri scrodeâts de elare [dal partît republican] a àn podût rivâ a imblocâ dut, al vûl dî che chei altris ur àn dade cuarde (Antoni Beline, Cualuncuiscj? No, ingomeâts!)
Sin. fermâ
, blocâ
Cfr. stagnâ
, taiâ
, frenâ
, çoncjâ
-
fâ che alc al resti intune stesse cundizion, che nol cambii