struc1  struc  [AF]

  1. s.m. sostance licuide contignude in diviersis parts des plantis e spec. intes pomis, pal solit gjavade fûr strucantla gulizion nus da fuarcis: si ingolfìn di spongje, marmelade, cafè, pan neri, crackers integrâi Wasa, struc di naranç (Checo Tam, La maree nere)
    Sin. aghe , sûc
    Cfr. most
  2. s.m. (ancje fig.) azion di strucâ, di strenzi avonde fuartven ca che ti doi un struc
    Sin. strucade , strucon
  3. s.m. sostance, essence, part plui impuartante di une cuistion, di un discors, di un acjadiment"Lait indenant" i dîs "e sence pôre vignît al struc de cuistion" (Arturo Feruglio, E se al torne a falâ?!); noaltris o podìn anticipâ il struc di dutis lis argomentazions che a vignaran predicjadis (Josef Marchet, Il strolic al pronostiche)
    Sin. cûr , vues , medole
  4. s.m. esposizion sintetichechest al vûl jessi un piçul struc di chei agns che a àn viodût la int dal Friûl Orientâl jentrâ a vive fuarce te storie dal stât talian (Carli Pup, La seconde Irlande)
    Sin. riassunt , sintesi , sunt , estrat , ristret , sunte